Murdar

Ţi-ai trântit bocancii plini de noroi
În aşternuturile mele de fecioară,
Iar eu te-am lăsat.
Ba chiar ţi i-am lustruit.

Mi-ai strâns mâna şi ai pictat
Cuvinte în sufletul meu,
Pe care le voi purta în mine toată viaţa
Murdar.

Mi-ai sărutat buzele,
Şi abia după ce ai plecat
Am realizat că a fost pactul
Prin care mi-am vândut sufletul,
Inconştientă.

Ai rupt din mine bucată cu bucată,
Şi m-ai atârnat la gâtul tău,
Ca pe un colier cu care te-ai fălit
Ca o târfă ieftină.
Iar ei te-au aplaudat.

Dar chiar şi aşa,
M-aş fi smuls temeinic
Din braţele oricărui amant
Ca să mă pun la picioare tale.
Căci aşa mult te-am iubit;
Aşa era frumos.

O vieţuitoare

O vieţuitoare
se stinge zgomotos pe foaia albă din faţa mea,
şi îmi e milă să o strivesc.
Nu pentru că aş stivi o viaţă;
ci pentru că aş distruge albul imaculat.
De parcă aş avea compasiune…

Dar în fond şi la urma urmei, cred că e acelaşi lucru…
Totul e despre viaţă:
Cand cerneala distruge şi cuvintele şi albul curat.
Dar vieţuitoarea o privesc şi aştept să moară,
ca apoi să mă ridic să o arunc la gunoi.
Căci pentru ea nu am compasiune.

Aşa cum m-am născut

am nevoie de linişte şi de somn.
m-am născut obosită.
poate nici nu am vrut să mă nasc,
dar am fost aruncată goală şi fragilă în lumină.
nu m-au întrebat,
sau nu mai îmi amintesc.
îmi amintesc doar de zilele când eram mică,
când zburdam vioaie şi cuminte;
dar cu timpul am încetinit,
şi am început să mă simt grea.
am început să simt pământul de sub picioare,
unde într-un final am să mă duc:
singură,
aşa cum m-am născut.