Eu zic să ne mai şi odihnim

Eu zic să ne închidem în casă,

Să stingem telefoanele,

Şi să lăsăm vasele nespălate pentru o zi.

Să lăsăm să crească praful pe mobilă,

Iar covorul să strângă printre fibre cât mai mulţi acarieni.

Eu zic să stingem televizorul,

Să facem patul,

Şi să dormim.

Try not to get angry…

...când, după moartea unui cântăreţ, poet sau altă personalitate răsar fanii pierduţi şi regăsiţi printr-un miracol demn de Noul şi Vechiul Testament. Şi măcar de s-ar opri aici ipocrizia, dar nu! Statusuri dramatice cum că marele şi neapreciatul Păunescu a murit, linkuri cu clipurile muzicale ale lui Michael Jackson, ş.a. Măcar de s-ar opri şi aici, dar fanii ăştia mai au şi tupeul să-ţi sară în creştetul capului dacă printr-un fel sau altul nu ai sensibilitatea necesară să apreciezi valoarea lor. Ce cultura mea generală vor ei? Dacă nu îmi place Păunescu prin simplul fapt că a susţinut ideologia comunistă într-o perioadă când alţii faceau închisoare pentru ideile lor sau erau în exil, e problema mea. Dacă nu îmi place M.J. pentru simplul fapt că în tinereţe în casetofonul meu ăla vechi dar performant pentru vremea aceea, auzeam în permanenţă muzica lui, e iar problema mea. Am destulă sensibilitate şi profunzime(poate şi mai multă cultură generală decât dubioşii fani) să înţeleg şi poate să regret fiecare personalitate apusă, dar atâta tot.


Futui Testul Morţii măsii pe care îl faci din plictiseala iţi zice că mai trebuie să plăteşti şi 3 euro să afli când Dumniezo’ o ştie că vei da ortu’ popii…Dar ei ştiu! Poate o fi de bine de vreme ce nu zic “Trimite un SMS urgent la xxx, că nu e de bine!”, şi ai de trait până când, repet: Dumniezo’ o ştie.

Invisible şi cine o fi inventat drăcia aia de invisible scanner. Concluzionez că de vreme ce intru pe mess şi sunt invisible, am un motiv suficient de bun să fiu invisible…Să zicem: pur şi simplu nu vrea muşchiu’ meu ăla mic să facă efortul să tasteze. Dar mai marii deştepţi/te consideră necesar să mă deranjeze să-mi povestească drama îndrăgostitului, intelectualului sau alte drame existenţiale care nu mă implică în mod direct. Taman atunci când vreau să stau şi eu în pana mea liniştită mă scanează, şi dacă fac greşeala stupidă să fiu pe invisible, sar să-mi explice de ce Jean sau Jeni e cum e.

Şi cam atât acum. Punct.

Where to?

"Mizeria scoate nudurile la aer,
Un secol al nudurilor vine.

Încolo nu ştiu, nu mă pricep la istorie,
Unii aud că ţipă şi chiar foarte tare.
Dar acesta este punctul meu de vedere, plastic-
Şi mi-l susţin."
M. Sorescu

Nu-mi mai pot găsi cuvintele potrivite. Cineva le-a ascuns, sau se joacă cu ele, şi aşa ajung să vorbesc despre nimic. Ah! Eram eu, sau poate mi-am imaginat. Era o umbră doar; acolo în spatele ochilor, undeva între paranteze, într-un punct proiectat abstract. O umbră care se răspândeşte în tot corpul meu ca o boală, ca un viciu…Da! Un viciu al cuvintelor- Mereu mă întorc la ele.
E doar un joc de cuvinte care nici măcar nu mă amuză. Sunt sute de idei care se învârt în capul meu şi mă ameţesc. Din adânca mea nebunie nu răsar decât cuvintele cu care tu jonglezi în nepasarea ta totală...Iar eu am să mă prefac că-mi pasă...Dar poate chiar îmi pasă.
Era totul şi totuşi nimic. Tăcerea abisală mi-a dezvaluit o parte. Şi asta fără cuvinte. Uneori...Nu uneori; tot timpul! Există o pată, un punct negru pe cel mai neprihănit poate: suflet. Şi râd. De ce nu aş râde? Râd în timp ce senzaţii amare îmi chinuie permanent fiinţa; sunt ca un nod în gât ce nu dispare. Sunt oameni pe care-i vreau, dar deseori mă satur de prezenţa lor şi plec undeva unde ajung să tanjesc după ei iar. E un cerc vicios din care nu am cum să ies.

"N-am să mai beau" spune beţivul în timp ce-şi vede familia plecând.
"N-am să mă mai joc" îşi spune adolescentul în timp ce plimbă o lamă de cuţit printre degetele sale.
"N-am să mai iubesc" îşi spune bărbatul în timp ce îmbraţişează prima prostituată ce-i iese în cale.
"N-am să mă mai ascund" îşi spune femeia în timp ce-şi aplică nenumarate loţiuni şi farduri pentru a masca cearcănele şi ridurile.
"N-am să mai plantez flori" îşi spune gradinarul în timp ce râcâie cu unghile în ciment în speranţa că va răsari pământ.
"N-am să mai cred. N-am să mă mai rog" îşi spune credinciosul în timp ce într-un templu pustiu aduce ofrande zeilor, şi a carui invocaţie se transformă în rugăciune.

Mai încet că mă doare capul!

Astăzi m-am trezit din bunăvoinţa unui stimabil domn care din datoria morală pe care o avea faţă de cartier, a uitat să-şi dezactiveze alarma de la maşină, şi nu ştiu prin ce miracol acea dumnezeire de sunete a durat în jur de 15 min...Dupa ce l-am trimis în toate provenienţele lui , m-am întins în pat în speranţa că poate poate voi avea şi eu un somn zdravăn şi sănătos. Desigur că a urmat piesa de rezistenţă: nişte lătraturi încântătoare de caini presărate pe alocuri cu o ploaie benefică care se manifesta pe geamul meu. Mi-am pus perna pe cap în semn de protest (de parcă ar fi contat), şi cred că am mai reuşit să aţipesc puţin. Şi întăresc cu vehemenţa „puţin”, că aşa a şi fost. Nu ştiu dacă e una din legile lui Murphy sau vreo lege ascunsă a universului, dar în dimineaţa asta n-am avut nici cea mai mică clipă de relaxare pe tărâmuri verzi cu flori colorate. Telefonul a început şi el să sune, că doar astăzi nimic nu a suportat amânare...Dureros, şi asta pentru capul meu.
De 3-4 zile nu mai sunt în stare funcţionabilă, şi ăsta nu e un defect de fabrică, ci pur şi simplu nu mai pot dormi noaptea, şi asta e foarte trist pentru că mie îmi place să dorm.
Ah, sunt aşa de iritată încât aş bate pe cineva. Lasaţi oamenii să doarmă!...Măcar pe cei mici.