Mai încet că mă doare capul!

Astăzi m-am trezit din bunăvoinţa unui stimabil domn care din datoria morală pe care o avea faţă de cartier, a uitat să-şi dezactiveze alarma de la maşină, şi nu ştiu prin ce miracol acea dumnezeire de sunete a durat în jur de 15 min...Dupa ce l-am trimis în toate provenienţele lui , m-am întins în pat în speranţa că poate poate voi avea şi eu un somn zdravăn şi sănătos. Desigur că a urmat piesa de rezistenţă: nişte lătraturi încântătoare de caini presărate pe alocuri cu o ploaie benefică care se manifesta pe geamul meu. Mi-am pus perna pe cap în semn de protest (de parcă ar fi contat), şi cred că am mai reuşit să aţipesc puţin. Şi întăresc cu vehemenţa „puţin”, că aşa a şi fost. Nu ştiu dacă e una din legile lui Murphy sau vreo lege ascunsă a universului, dar în dimineaţa asta n-am avut nici cea mai mică clipă de relaxare pe tărâmuri verzi cu flori colorate. Telefonul a început şi el să sune, că doar astăzi nimic nu a suportat amânare...Dureros, şi asta pentru capul meu.
De 3-4 zile nu mai sunt în stare funcţionabilă, şi ăsta nu e un defect de fabrică, ci pur şi simplu nu mai pot dormi noaptea, şi asta e foarte trist pentru că mie îmi place să dorm.
Ah, sunt aşa de iritată încât aş bate pe cineva. Lasaţi oamenii să doarmă!...Măcar pe cei mici.