Nu cred⁄ Cred că da⁄ Îmi place să cred…

Cred că undeva la mijloc ceva s-a schimbat, încât oricum ai privi, partea de final se estompează oricât de glorioasă ar fi ea.

Nu cred că păsările au încetat să cânte. Pur şi simplu, oamenii au uitat să asculte.

E ceva dubios în aer atunci când mă plimb singură. Îmi place să cred că vântul se joacă cu părul meu, iar copacii îmi şoptesc din foşnetul frunzelor ceva de nedescifrat. Îmi place să cred că razele de soare se revarsă doar asupra mea , iar întreaga mea fiinţa pluteşte.

Îmi place să cred că atunci când merg singură învăluită de acest mister dobândit, sunt mai frumoasă decât ieri, iar ceva din mine e mai complet. Îmi place să cred că aşa îmbatranesc frumos.

Îmi place să cred că ma dizolv subtil în univers. Că poate, o parte din mine va rămâne aici…acolo. Câte puţin în fiecare loc în care am fost, până când, în final nu va mai rămâne nimic în afară de o idee. Ideea am fost şi eu aici cândva…