Totdeauna am ştiut care îmi sunt prietenii. La o privire mai atentă, am ştiut şi care sunt aceia care m-au trădat, cu toate că nu le-am spus-o. I-am ţinut aproape, sub supravegherea mea constantă, iar ca arma am avut zâmbetul. Şi pentru că am ştiut să-mi transform gândirea în inteligenţa şi nu să o port doar ca pe un element decorativ sau depozit de date şi fapte…am ştiut să întorc multe în favoarea mea. Dacă sunt ipocrită, nu-mi pasă…ba chiar, ma mândresc cu asta.
De un lucru sunt sigura: pentru prietenii mei(aceia care îmi sunt cei mai aproape de inimă), pe care îi pot număra pe degetele de la o mână, mi-aş da şi viaţa. Pentru că un minut alături de ei e mai relaxant decât o noapte lungă de somn, o masă cu cele mai alese bucate, sau un cufar plin cu nestemate. Pentru că alături de ei pot să sculptez în stele şi am să investesc în suflet…pentru că am curajul să ma tem; pentru că nu trebuie fiu precaută… Nu sunt speciale prieteniile acelea care se cunosc dintr-o privire? Acea senzaţie care te încearcă în momentul în care te întâlneşti cu un prieten pe care nu l-ai văzut de mult? Acea senzaţie că nimic nu s-a schimbat cu toate că nu e adevarat. Că oricum ai privi, sunteţi aceiaşi...Şi chiar dacă nici asta nu e adevărat, parcă ceva în voi vibrează atât de tare încât nu mai contează...Se şterge tot ceea ce aţi devenit în timp şi vă remodelaţi după acea amintire a ceea ce eraţi cândva...Nu e deosebit?
Câteodată, îmi place să apar în vieţile oamenilor şi să dispar la fel de repede. Brusc, fără nicio avertizare sau explicaţie. La ce bun să mai prelungim tot acest teatru de bune manire? Când e gata, e gata! Cine spunea că prieteniile nu se termină? Se termina şi ele la fel ca dragostea. Nu toate, dar majoritatea. Şi e trist pentru că pentru fiecare prietenie am rupt câte puţin din mine…Dar cu timpul, am învăţat să nu-mi mai pese.
Aşa că hai să nu mai prelungim tot acest circ în care eu mă prefac că-mi pasa şi invers. Nu e nevoie de niciun proces de conştiinţă, de nicio virgulă, de niciun sunet în plus. Dacă prietenia e un compromis dintre două persoane şi nu un echilibru între două suflete, nu e nevoie de nimic mai mult. Aşa ca hai să tragem linia.
Aşa îmi place mie: să-mi închei toate socotelile, să nu datorez nimic nimanui.
Melodia zilei: Butterfly Boucher- A bitter song
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu