Fata cu traista

Îşi scoase sufletul mototolit din traistă, şi după ce îl întinse de câteva ori cu mâna, îl aşeză pe masa de consultaţii.

            Ăsta e.

Doctorul îşi puse ochelarii pe nas şi se apropie de masă. După o analiză atentă, îşi băgă mâinile în buzunar şi ridică din umeri.

           Nu ştiu, domnişoară. Nu ştiu.

    Fata îşi şterse grăbită sudoarea de pe frunte cu mâneca de la bluză, în timp ce oftă greoi.

                Şi nu se mai poate face nimic?

                Nu ştiu. Trebuie să-i facem câteva teste.

                M-am temut de asta...

  

    Fata se prăbuşi într-un fotoliu. Îşi acoperi ochii cu o mână şi tăcu resemnată. Doctorul începu să-i examineze gânditor sufletul. 

                Aţi încercat să mergeţi şi altundeva?

    Fata tresări crispată în momentul în care doctorul îi împunse sufletul cu un deget.

                Cum să nu? Dar nimic nu-i face bine... Zile trecute l-am dus la munte în speranţa că va înmuguri, dar acolo, în mijlocul naturii, şi-a amintit de cerul înstelat din noaptea aceea....şi parcă mai tare s-a ofilit. L-am dus la plimbare prin parc, dar şi-a amintit de bancă pe care o împărţea cu celălalt suflet. L-am aşezat şi lângă alte suflete, dar acestea i-au amintit constant de celălalt suflet. L-am dus şi prin baruri, dar fiecare înghiţitură de bere îi retrezea în minte câte un moment anume...Trebuia să am mai mare grijă de el! 

  

Doctorul privi compătimitor şi neputincios către dânsa, apoi îi ridică sufletul de pe masă şi-l roti în pălmi pentru a-l analiza din toate unghiurile.

                  La biserică aţi încercat?

      Fata zâmbi trist şi după ce căută prin traistă, scoase nişte mătănii pe care i le arătă doctorului.

                  Mai mult de atâta nu au reuşit să facă.

                  Merita încercat...

            După o scurtă pauză, doctorul se apropie de biroul lui, de care se şi rezemă de altfel. Îşi scose ochelarii şi o privi pe fata care se ridică grăbită din fotoliu şi se aşeză lângă sufletul ei.

                   Deci...Acum nu mai depinde de noi. Sfatul meu este să-i dai drumul din traistă şi să-l laşi să umble. E drept că poate are să cadă şi să se lovească, dar trebuie să-l laşi.

            Fata îşi privi înspăimântată sufletul în timp ce-şi duse o mână la gură, parcă pentru a-şi suprima un geamăt.

                  Oooooh! Dar cum aş putea?

                  Trebuie, pentru că altfel nu merge.

            Fata îşi luă sufletul în braţe şi ieşi din cabinetul doctorului. Ajunse acasă şi-i făcu o baie fierbinte sufletului, pe care îl culcă apoi în cea mai frumoasă lenjerie. Îi cântă toată noaptea la ureche o romanţă în timp ce cu o mână îl mângâie ca pe un prunc...

            Multe zile au trecut fără să se întâmple nimic după acea vizită, dar după un timp, văzând că sufletul se ofileşte tot mai tare, fata a început să-i dea drumul cate puţin. Mai întâi îi dădu voie să se plimbe prin casă singur şi să facă ce vrea, ca apoi să-i dea voie să se joace cu copiii de lângă bloc... Într-o seară, când sufletul tocmai intră în casă de la o întâlnire cu alte suflete, se trezi ca dintr-un vis urât. Îi puse în faţă o ceaşcă cu ceai de tei, se aşeză pe un scaun de lângă el şi-l privi mândră.

                  Ahhh! Câtă dreptate a avut doctorul...Uită-te la tine cât ai crescut!

            Şi sufletul zâmbi.