„Gata!” şi-a spus. Se
închise în casă şi îşi opri telefonul pentru a nu fi deranjată. Era timpul să
rezolve problema care o deranja de mult. Nu de alta, dar deja nu mai era
amuzant.
Îşi agăţă gândurile în ace de gâmălie pe tot peretele dormitorului, şi
începu să le examineze. Îşi scoase pixul şi începu să facă corecturi, dar cu
orice ar fi adăugat sau scos, rezultatul ar fi rămas acelaşi.
“Nu dă bine.”
Îşi făcu o cană cu cafea şi mâncă
cât pentru două zile. Problema avea să dureze ceva. Începu să socotească iar.
Le aranjă pe perete în cel mai frumos mod posibil, şi le roti pe toate părţile.
“Nu iese.”
Se trânti nervoasă în pat şi începu să plângă. Nu ştia
ce să facă. Se puse să doarmă în speranţa că se va trezi cu idei noi, şi dormi
trei zile. Când se trezi îşi găsi gândurile împrăştiate pe jos. Îşi spălă faţa
cu apă rece şi îşi privi în oglindă ochii încercănaţi. Dar nu prea mult. Îi era
teamă să se privească prea mult în ochi, ca nu cumva să-şi vadă adâncul sufletului.
De asta nu era încă pregătită.
Se întoarse în cameră şi îşi turnă un pahar cu vin. Dădu drumul la muzică
şi începu să-şi aranjeze gândurile din nou. Încet, şi fără teamă. Poate vinul
începea să-şi facă efectul. Se relaxă atât de mult încât aproape că uită de
problemă, dar dezordinea din cameră îi aminti de acest lucru.
Se aşeză comod în fotoliu şi privi absentă gândurile. Nu mai avea chef de
ele. Le-ar fi dat jos de pe perete doar ca să nu le mai vadă, dar ar mai fi
pierdut o jumatate de zi. Şi totuşi ceva trebuia facut. Le purta de ceva vreme
după ea şi deja erau prea grele.
Începu să se însereze când realiză că nu are încotro. Trebuia să arunce
tot. Erau prea multe pentru a fi pastrate, şi nimic nu mai încăpea pe lângă
ele.
Ţinuse de toate cu atâta tărie, încât simpla relexare a degetelor îi părea
stângace. Şi totuşi o facu. Începu să-şi relaxeze mainile, şi să le lase să se
scurgă ca nisipul. Deşi a fost tentată să se împotrivească, închise ochii,
trase aer adânc în piept şi îşi ascultă bataile inimii.
Simţi cum fiecare muşchi i se relaxează, iar mintea îi deveni straniu de
calmă. Brusc era atât de linişte. Şi ce bine era încă...
