miercuri, 25 ianuarie 2012

Despre iarnă


Se dezlănţuie iarna peste mine şi îmi e atât de frig, încât mă tem că nu se va mai termina niciodată.

Nu ştiu când am început să detesc atât de mult zăpada şi frigul, că doar, când eram mică abia mă băga maică-mea în casa. Mereu aduceam zăpadă în casă pe sub pantaloni, şi stăteam câteva minute bune să mă scutur la intrare.
Ce frumos era când mergeam cu sania, patinele, sau pur şi simplu ne tăvăleam prin zăpadă. Cu cât entuziasm construiam oameni de zăpadă şi igluri…
Ce frumos era când obosită şi înfrigurata intram în casa şi mă puneam la geam cu o cana de cacao cu lapte şi priveam cum ninge.
Ce frumos mă jucam iarna…
Zilele astea a nins cum nu a nins în toţi anii; ca în copilărie, când cu greu îmi făceam drum prin zăpadă…Dar atunci, totul mi se părea o aventură.
Azi am iesit afară prin zăpadă cu un gust uşor amărui. Întoarsă acasă, îngheţată şi cu părul aproape ţurţuri, nu am putut decât să mă gândesc la cât de mult mă bucura altădata iarna.

Şi totuşi nu-mi amintesc când am început să detest iarna…Nu-mi dau seama care a fost factorul declanşator…
Imi cunosc limitele. Dar pur si simplu le ignor.